Tema spiritualitatii este una des intalnita in filme, deoarce permite o discutie pluristratificata, de adancime, cu diverse nuante si tonuri.
Niciodata nu a fost creat un univers al religiozitatii (un univers monahal, in cazul de fata) mai bine decat o face Mungiu in "Dupa Dealuri". Totul este desavarsit, de la elemenete predominante precum replicile (scenariu premiat pe buna dreptate la Cannes) pana la gesturi mai subtile, precum tonul vocii personajelor.
In universul cesta, starea initiala de echilibru este intrerupta de venirea unei noi persoane la o manastire din Vaslui, insa accentul nu pare sa cada pe partea aceasta. Este pus in prim-plan modul in care staretul si maicutele reactioneaza in fata problemelor pe care aceasta venire le aduce cu sine. Aceste reactii (si comportamentul adiacent lor, cu prudenta si dorinta de a-si ajuta necontenit aproapele) permit ridicarea autenticititatii filmului la nivele colosale.
Simt nevoia sa ma opresc asupra personajelor, care in mintea mea apar ca niste modele. Staretul (fiind mai in centrul atentiei decat maicile, beneficiaza de un portret mai complex), jucat excelent de Valeriu Andriuta, era un om in care predomina grija si iubirea fata de aproape (de exemplu, fata de Alina), care era vesnic interesat de bunastarea celorlalti. Ba chiar mai mult de atat, in final isi admite partea de vina ("Si pesemne ca si eu is vinovat, ca uite, m-am increzut prea tare in puterile mele si n-am fost vrednic"), desi de-a lungul intregului film nu are decat incercari de a aduce lucrurile intr-un stadiu de rezolvare.
Recomandare: An absolute must.
Nota: 11/10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu